Sa incep asa... niciodata nu am vrut sa arat asta... si am incercat sa ma ascund si culmea, reuseam.. chiar foarte bine, mult prea bine. Dar am facut o mare, mare prostie... ca am lasat pe altcineva sa-mi ia ceea ce eu imi doream foooaaarte tare. Cineva pe care eu il consideram prieten dar care doar se folosea de mine... Nu am vrut sa recunosc pana acum, am mintit atata timp si tot nu stiu de ce nu am zis inainte... Cred ca naturaletea firii mele nu e de ajuns, deoarece sunt alta si nu ma pot regasi nici in mine insami, nu-mi pot intelege propriile-mi cuvinte deoarece nu am incredere in mine, nu ma cunosc asa cum ma cunosc altii... am vrut doar ca cineva sa observe asta, cineva anume... dar, fara rezultate. Dar daca eu nu-mi pot intelege cuvintele, cum ma astept ca altcineva sa mi le inteleaga? in special persoana aceea "anume" care se pare ca nu-mi da atentie... ma ascund in spatele culiselor din spatele scenei care joaca rolul locului unde toate gandurile mele prind viata si unde imi pot exprima sentimentele fara sa-mi fie frica de vorbele celorlalti... Ei bine, eu nu sunt asa decat in subconstientul meu, realitatea ma arata ca fiind cea negativa tot timpul...
Si de ce nu as face-o? de ce nu as spune adevarul? De ce sa mint? si sa spun ca nu imi place un anume baiat, cand defapt imi place foarte mult de el??
